Aceste versuri sunt pentru tata, care n-a murit/
Dar văd pe fața lui cât e de nefericit/
Își găsește greu de muncă, doar este criză/
Are nevoie de ceva care să-l țină în priză/
Înainte, când muncea, nu prea era acasă/
Acum să muncim nici nu ne mai lasă/
Face el tot, să nu-și piardă-ndemânarea/
Și așteaptă cu ardoare reangajarea/
Dar nu se știe când și dacă o să vină/
Am ajuns aici, ne-ntrebăm cine-i de vină/
Statule, dacă mă auzi, fă ceva/
Că în situația asta nu e doar tata/
Majoritatea oamenilor fără pile sau legături/
Îngheață în frig, ca niște murături/
Că n-au serviciu, sau muncesc în condiții improprii/
De ei doar cu vorba n-o să te apropii/
Lor le trebuie pentru mâncare bani/
Vor pierde pe cartea de muncă atâția ani/
Și când vor ieși la pensie/
Vei vedea pe față acea expresie/
Pe care o vezi pe fața oricărui pensionat/
Că are pensia mică, nu e cât a sperat/
Statul ne condamnă încă din tinerețe/
Și ne tratează ca pe niște zdrențe/
Parlamentarii săraci n-o să ajungă/
Dar eu, totuși, le strig 'la muncă!'.