ninge frumos între noi
din ochi de povești fără de sfârșit
în mine tocmai s-a trezit o sanie albastră uitată
undeva într-un colț de gând
alunecând prin iriși căprui, mă fulguie făcând piruete
pe colț de privire aruncată departe, departe
unde doar inorogii nechează iubire,
iar ecoul șoaptelor tale mă acoperă ca o avalanșă de dragoste

ca și un ultim vis păstrat între pleoape o ultimă poțiune rară
s-a așezat cuminte lângă genunchii mei
depănându-mi de tine câte-n cer și câte-n suflet,
iar eu, am apucat-o încet cu vârful degetelor,
să nu-i rănesc firul de tors din foc nestins
și scoțându-mi din inimă o pasăre de zăpadă cu aripi deschise
i-am spus să zboare pâna la tine
în lumea vrăjitorilor frumoși unde iarna e dans de fluturi albi
printre flori de zăpadă

în drum spre tine am găsit miezuri de suflet semne de cale
nestinse pașilor mei pierduți mie
i-am cules pe buze, pe ochi, pe obraji, pe frunte, pe palme
să te redau ție când ai să te culegi dăruindu-mă
într-o îmbrățișare peste care cerul plânge cu un ochi și râde cu altul,
iar noi ne iubim în nămeți calzi