Îi număram mereu dârele pașilor în zăpadă
aplecată stând cu fruntea în albul
pe care îngerii țeseau lumina
o invidiam că vede doar frumosul lucrurilor
agale bătrâna pășea înșirând pe omăt gândurile
zăpada devenea când roșiatică
când cernită
în urma ei.

Bisericuța acoperită-n straiul sărbătorilor
se întrevedea printre crengi de copaci
încărcați
bătrâna călca pe amintirile
de-o viață
spre dumnezeire.

Într-o zi n-am mai văzut urma pașilor ei
târșâiți prin neaua unui decembrie târziu
doar chipul acoperit
de basmaua roșie
își ațintise-n mine
săgeata ochilor
încărcați de ani.

Azi când urmăresc poteca fără nume
în colțul de țară
neștiut de nimeni
mă însoțeste gândul bătrânei
la steaua promisă
într-o noapte de decembrie
ascunsă-n file de poveste.