poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-14 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
1.
luați aminte: noi suntem niște morți care se joacă de-a poezia când poezia-i neputință și durere mușchiul de oțel al morții un jurnal atroce ținut pe cruce de iisus o lampă de petrol luminând în grajd nevroza animalelor și iarăși neputință și durere cuțit înfipt în pieptul bibliei ca într-o pâine noi suntem niște morți și asta e o poezie ophelia plutind pe apă în rochia-i de mireasă cutia cu cremă de ghete pentru cizmele lui cronos lacrima melcului ce-și plânge consoarta poezie: un bărbat mort lângă femeia-i moartă 2. m-a lovit o boală cumplită huma degetelor tale pierde zilnic un inel într-un sărut țâșnește sânge de câine ce-ți pătează rochia de mireasă sunt și mai bolnav când văd cum îți acoperi cu palma cicatricea dată cu vacs pe perna mea apare harta braziliei vastă în care o mulatră execută un dans de carnaval (poate e ultimul dans pe care-l mai văd) adios muchachos! a fost o dată unul de la mancha care trăgea după el o gloabă 3. sufletul: pâlnie de gramofon întoarsă numai spre pustie un animal exotic tăcut sub rochia semiramidei un fluture cu cap de mort își depune ofranda cu herbul de oxigen al răsuflării tăiate străbat distanțele caramelizate de frig iar noaptea sădesc mamiferele într-o grădină străină și aștept condamnarea 4. noaptea visez numai brazilii iar brazilia e o magazie mare de sclavi la ferestrele ei văd capete negre și negre ca veșnicia sunt zidurile la Săo Paolo plămânii și-au pierdut tropicele sau tropicele plămânii (e totuna) dumnezeu și-a întins carnavalul peste tot triumfătorul mereu triumfătorul sălbatic dans al morții 5. nu știu pe ce lume mă aflu deasupra cerul ca un nod gordian sub mine curge o substanță feminină unul pălmuiește fericit fesele mării iar altul sărută palmele tropicelor cu scârbă silesius spune: "der grösste wunderding ist doch der mensch allein, er kann nachdem er's macht, gott oder teufel sein" nu știu pe ce lume mă aflu cutia mea de scrisori și-a desfăcut aripile și a încercat să zboare 6. la fereastră întunericul ca o piatră neagră ca un sicriu eu despre iubire vă vorbesc din zori și până seara dar iubirea nu e de pe această lume e criză de serotonină și de vorbe clare un secol al bolnavilor va fi acesta (și nu religios vorba unui ministru al culturii) un secol al sufletelor moarte scuipă sânge florile în glastră iar tu arunci gunoiul în stradă ca în evul mediu în care eu eram mai mult ca sigur trubadur 7. nu am tăcut am vorbit în șoaptă vorba mi-a supt-o luna ca pe o bomboană colorată pe calea peștelui au înflorit măslinii unei boli cristaline un crematoriu de vise e acum luna iar sâmburii sunt mici sicrie care halucinează primăveri când plouă dar clorofila e un sânge aproape un om 8. Ce fericit aș fi fost de n-aș fi purtat o mantie de clor (prin care pătrundea frigul a trei siberii) și o pălărie caraghioasă de clown sub care sfârâiau niște vise într-un ulei ieftin de n-ar fi fost vedenia ta sașie care mă trezea la ore fixe ca un manager fanatic o de n-ai fi avut acei iluștri cromozomi cititori în stele (pe care-i porți și astăzi cu mândrie) de n-ar fi fost prezumția mea slavă mirosind a praf de pușcă și fulgerele tale: buni tehnicieni ce-mi demontau ființa în piese din ce în ce mai mici aș fi fost fericit numai cu pâinea trupului tău fără cuțit (din care aș rupe și astăzi nebunește) de nu mi-aș fi lăsat oasele într-o legendă tenebroasă de poet falit și somnambul 9. o luminescentă silabă e ochiul meduzei în bucătărie toate oalele fierb universul la înviere voi lipsi un timp acoperit de gloria primului vals apoi noaptea își va rupe epoleții pentru o altă zi 10. moartea e un poștaș care vine pe bicicletă salută și pleacă lasându-ne mesaje fierbinți în cvartirul somnambul al viselor se scaldă păsările paradisului în șuierul rapidului de noapte tinerețea rămâne în urmă ca o tristă provincie acestei zile o să-i cadă unghiile ca unei cocote bătrâne iar seara pe o scenă goală cineva o să arunce un buchet imens de funingine Düsseldorf, iulie-august 2009 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate