Madona mea de struguri,
Cu brațul tolănit pe pârg
Cad globuri de vin cu raiuri rotunjite-n bob
Plouându-mă ca o încântare de vară și
Învinețindu-mi slova viei în piele.
Vrei să m-ajuți să-ți descifrez rotundul
Ce saltă-n cârlionți pe noptier
Ca o elastică tăcere?
Mi-e camera plină de coacerea ta,
Cresc foi de viță pe abajurul cometei
Ce ne incendiază din tavan.
Între divan și supra-oră te-au pironit aracii, iar
Covoarele-s proiecții ale tale țesută-orizontal.
Când avansezi în spațiul tău de zvon,
Cu trupul perdelat de vise
Ochii tăi mă taie-n piatră
Adânc, ca gânditorul din firide,
Gorgonă cu șerpii de beție!