foto: Manuel Alvarez Bravo


1.

suntem la amiază și e întuneric deja
din calendar lipsesc niște zile nu le-am trăit
se apropie Luminația (bătrânul cerșetor alcoolic de la moghioroș îmi spune mulțumesc pentru bănuți duduiță
și să vă trăiască bunicii părinții și frații să se bucure și ei de zâmbetul dumneavoastră)
anul acesta va ninge inutil
anotimpuri în ceață
sunt viu și cu patimă scriu despre mine ca despre un om mort
orașul-o groapă comună un abator alb într-o lume străină
dincolo de el
amintirea străvechilor porturi prin care am trecut la întâmplare

2.

spune-mi ce poți tu să vezi când violentul albastru al pletelor mele îți ucide privirea
când strigătul meu te acoperă cu zăpadă în fiecare dimineață a zilelor tale
când absența mea te transformă într-un Pompei îngropat de cenușă
spune-mi de ce e întuneric suntem doar la amiază
și de ce calendarele adăpostesc anotimpuri de ceață

3.

să ne lăsăm trași pe roata norocului să facem jocurile
să renunțăm unul la altul să trecem printre oameni cu disperare
aici totul s-a oprit un moment
apoi de la capăt
cineva își lipește urechea de zid
cineva trăiește în locul nostru iluzia
dezastrul

4.

iată-mă pregătit pentru înserare
zâmbesc
surâsul meu argintiu va acoperi îndepărtatele câmpuri de gheață
un om și umbrele serii
nicio lumânare aprinsă
la capătul drumului doar cuvinte

precum taina bunicului acoperit de pietre nu se știe unde nu se știe când
tot astfel taina vieții noastre în zadar luminând



ascultă acest text în lectura autoarei