Înspre zăpezi troienite,
Când vremea-n răscruci s-a oprit,
Din locuri de soare-ncălzite,
Se-aude c-ar fi pornit,
Un vânt dus de zâne vrăjite.

Un vânt de grădini așteptat
Și de păduri amorțite,
De apele ce-au înghețat,
De păsări ce-așteaptă zorite,
Să vină de unde-au plecat.

Și iată-l, cu mângâierea
Purtată în dulci adieri,
Scurtând de îndată șederea
Zăpezilor - grele poveri
Și-n toate aduce puterea,

Ce-i clocot de sevă și-avânt,
Spre muguri cuprinși de fiori,
Să-ntâmpine boarea de vânt,
Cu frunze plăpânde și flori,
Miracol de vrajă și cânt.

Pe jos, covorul de stele,
Oglindă la cerul de sus,
A desenat viorele,
Pe drumul ce-anume e pus,
Să vină alai de lalele.

Uimit de castanu-nflorit,
Își ține în loc răsuflarea
Și stă ziua-ntreagă vrăjit,
Privind ce frumoasă e floarea
Și câte albine-au venit.

Și pregătit de plecare,
Din roua iscată în zori,
A picurat lăcrămioare,
A pus și salcâmului flori
Și-apoi s-a dus. Unde oare ?