Ca un craniu de copil
bine lustruit,
luna rânjește printre ramuri de brad.

Focul a trezit la viață,
la viața de la miezul nopții,
umbrele lungi ale pădurii.

Mâini albe se-ntind
să ne cuprindă tandru.
E ora împerechierelor astrale.

Focul se retrage în sine.
Umbrele vin și mai aproape de noi.

Trece negru un țăran:
“Nu vă speriați,
Sunt morții noștri
de mâine...”