prin multe noroaie ne-a fost dat să mai trecem împreună măi pafnutie
ni s-au lipit mai apoi frunțile de zid și cum stăteam noi așa gata curățiți pentru moarte
așteptând vreun glonț rătăcit să ne pună capăt serilor ca din senin
deodată un cântec de rusalcă peste ape ne-a trezit din amorțeală
ai ai ai cum se mai revărsa glasul ei peste întinsele câmpuri de gheață
rupea lacătele mâinile ieșeau din cătușe iarba fiarelor încolțea printre pietre și prin crăpăturile cerului
se despicau norii a ploaie de foc și pucioasă patima jucătorilor la ruleta rusească înfiora un secol de scrum de cenușă de fum
erau doar ochi în jurul nostru urechi niciodată doar ochi și-o apă roșie toți spuneau că e sângele nostru
înotau prin el până la țărm iar acolo nu era nimic de văzut nimic mă pafnutie
noi eram departe deja cu sângele nostru cu tot cu viața noastră lunatică și cu umbrele mateloților uciși în războaie imaginare
cu tot

și când ne-am apucat a urla ca bezmeticii spre lună ea s-a prefăcut în soare în lumină mă pafnutie
atunci au ieșit din subteranele nopții toate animalele urii ale disperării și groazei
ale închipuirii care ucide fără să-ți lase răgaz de-o țigară și-o dorință aruncată printre dinți la-ntâmplare
urlam să ni se deschidă porțile voiam să fim înăuntru să fim primiți în adăpostul de noapte
cu picioarele băteam în porțile alea cu pumnii înnegriți de pământ cu frunțile crestate de riduri
și nu era nimeni mă pafnutie nimeni acolo eram doar noi și visul ăla semănat într-un pământ sterp
într-o țară care n-a existat niciodată pe care am născut-o în tavernele afumate
printre samovare dând în clocot cuvinte
era doar un vis mă pafnutie așa să știi adăpostul de noapte n-a existat niciodată

aici suntem doar noi o zarază și pafnutie animalele nopții
cei care nu pot trăi la lumină decât încătușați în lanțuri de fum
simți și tu durerea n-o îndepărta de la tine te va duce într-o zi acolo în vis
la adăpost cât mai departe

.......................................................


ascultă acest text în lectura autoarei