Adevărul, numai el contează
Altceva nici nu există
Nici măcar înțepenirea clipei cât
I s-ar potrivi.

În urma timpului rămân
Copil bătrân.

El mă străbate cum o anacondă
Trunchiul de copac
Secat.

Vârful cozii sale mi-a
Ajuns la genunchi și urcă
Spre moalele capului
Prin singura atingere
Permanentă și neîmpărțită

Clipa nu se divide
Tot ce știu despre ea este
Că a existat, trăind și murind
Deodată.

Cele de care nu îmi amintesc
Au fost avortate.
Oricum nu se ia în calcul
Calitatea timpului și că de multe ori
E mort și nu știu
Dacă asta-i bine sau rău.

Solzii mătăsoși alunecă indiferent de situație cu
Viteza perfectă și-mi erodează carnea
Sapă în ea până tâșnește primăvara-n viață.



Din vârful cozii se zornăie.
Din amintirile mele ce se ating
Cu clinchetul unor pahare ciocnite.

Ecoul lor e singurul ce îmi răsună
În picioare și le pune în mișcare.

De acum totul e în sărbătoare.
Uneori veselă.
Și desenează
O cicatrice.