Serafim nu e nici mort și nu se află nici viu E greu de cap e bătut în cratima zilei ăsta Serafim nu pricepe ce se află între noapte și zi vai lumea cum arată cu degetul lumii pe care stă hodinind paserea Ca o cracă uscată timpul ce vine

A umblat la câmp a întors din coarne de taur asfințitul a muls din țâța zilei amiaza a strigat pre limba lui a pătimit spre cunoaștere dar cu cât afla mai multe cu atât Serafim învăța păsăreasca

Era strâmb era prăjit sfredelit minereul din care mânca Serafim era înfometând secundei și oamenii omeneau spre cometă ca dinspre biciul primului arătat- Crucea!


Serafim privește spre cer
Nu cometa se întrupează în suflet ci numai dâra din casa unui străin