A fost să fim același val izbit de stânci,
Întâlnindu-ne privirile doar pentru o clipă
Ca apoi, să datorăm totul acelui impact.

La pieptul meu ai stat să plângi
În situația de naufragiu, fericită
Că suntem doi, unul pentru celălalt.

A fost să fim două răni
Contopite în durere; sângerând
Ne-a închegat vindecarea.

Tot urmărind pescărușii zburând,
Te-am lăsat să dormi
Amenințând, -cu degetul pe buze- marea.

Dar ce vom fi în relativul mâine
La preluarea chipurilor din oglinzi ridate?

Tu, fără mine; eu, singularitate,
Păși-vom sprijiniți în umbre către moarte.