din spatele clopotniței soarele se ridică luminând pe de-a-ntregul clopotul cel mare. ochii bătrânului caută lumina și un zâmbet larg îi apare pe buze. își face o cruce mare până la pământ, binecuvântează ziua care a venit și se îndreaptă cu pași mici spre utrenie. astăzi împlinește optzeci și doi de ani. doar o clipă se întoarce cu gândul spre începuturi, când a învățat să meargă pe cale. avea doar șaptesprezece ani, o desagă prăfuită și roasă de vreme, o carte mare de rugăciuni și o pâine. drumul se deschidea, alb înaintea lui.

drumul luminii -
între cer și pământ
vâltoare de alb

Tatăl nostru care ne ești în ceruri, sfințească-se numele Tău…, rugăciunea se ridică ca un nor alb spre cer, glasurile călugărilor se izbesc în cupola mare, prin vitraliile lungi intră primele raze de soare. capul frumos al bătrânului se înclină in fața altarului, ochii lui atât de senini se ridică spre crucea aurită de pe iconostas, pe chipul lui e pace.

cântul soarelui -
siluete mici albe
îngenunchează

literele alunecă mai greu, mâna îi tremură dar cuvintele se așează în liniște, bătrânul scrie despre viața unor sfinți care trăiesc în pădurile de pe costișa muntelui, despre nopțile în care vede stâlpii de lumină cum se înalță spre cer; niciun zgomot în chilia lui mică.

bătrânul scrie
lângă candela mică -
sus în munți plouă