Când noaptea se sparge în cioburi de zi ,
tălpile mele aleargă
nebune de ducă
hohotind de gâdilatul pietrelor.
Trupul își gonește tălpile ,
alunecă și nebun
de ducă se rostogolește în plină vară ,
lovindu-se in treacăt de freamătul vântului.


Când ziua se naște din sticla soarelui ,
ochii tăi aleargă
nebuni de mine
zăngănind de amalgamul dorințelor.
Surâsul complotează cu ochii ,
alunecă și nebun
de ducă se rânjește , strecurându-se în taină
într-o sticlă aburind a vin cu scorțișoară.