Mă-ndrept ca un proscris, spre țărmuri anateme,

Poeme și iubiri, iubire în poeme;

Geea își scoate sânul, sunt oare al său fiu?

Înlăcrimez pământul, durere-moarte-viu.

De ce e crudă viața? Cu ce-s de vină eu?

De ce-i ridată fața? De ce mă mișc mai greu?

Un an, alți doi, alți zece, doar foi din calendar,

Le rupi pe zi ce trece, e totul în zadar.

Rămâne doar coperta, sicriu de abanos,

Ce am ajuns cu toții… și oare cu folos?

Mă-ndrept ca un proscris, spre oaza de pustiu,

Înlăcrimez pământul, durere-moarte-viu.