Undeva, la tine-n minte,
E grădina de cuvinte,
Ce-nflorește toată, toată,
Dacă-i bine colorată.

Un pic ochii i-ai deschis
Și-ai crezut că ești în vis,
Dar erai în altă parte:
În grădina dintr-o carte.

Nu știi bine s-o citești,
Însă poți s-o îngrijești,
C-un creion să dai culoare
Răsăritului de soare.

Cu un alt creion, sfială
Poți să pui într-o petală,
Chiar când floarea lasă-n jos
Chipul ei curat, frumos.

Pentru că-i grădina ta,
Poți s-o-ntrebi ce-ar îmbrăca
Din mulțimea gri de straie,
Câte are pentru ploaie.

Pentru toamnă nu îți bate
Căpușorul că-s bălțate,
Frunzele-ți vor mulțumi
Chiar pălite într-o zi.

Atunci când o să se cearnă
Fulgi de nea, cine s-aștearnă
Un covor în cărticică,
De nu tu, cu mâna-ți mică?

Primăvara vine-n grabă
Să te pună iar la treabă,
Dar îți dă și-un ghiocel,
Să-l ai veșnic de model.

Doar tu poți să colorezi,
În grădina-ți, tot ce crezi
Că va face, la sfârșit,
Să fii cel mai mulțumit.