deși mă țineam bine,
fără să vreau am ieșit,
trasă de brațele unui doctor
ce ma studiat apoi așa atent
precum un pensionar
lozul din plic.
Am tot țipat de ciudă
și m-am tot zbătut de nervi
încercând sa explic că nu,
nu de data asta,
dar nu mai aveam cale de întoarcere,
așa că a trebuit să rămân,
înghesuindu-mă și înghiontindu-mă în continuu
încercând să mă așez
cât de cât confortabil
în acestă fașă de proastă calitate.
acum aștept din nou mângâierea placentei,
bătaia inimii ce se aude precum o tobă
pentru o gâză.
aștept liniștea dintre sufluri
și o altă vară.
dacă data viitoare va fi la fel
mă voi mai plictisi iarăși o perioadă
încercând din nou
până mă voi simți
lozul câștigător.