poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-16 | |
Fiecare avea în față o farfurie cu cel puțin 3 mici
Când, deodată, cineva a-ntrebat: „cum arată iadul vostru?” atunci norii au început a se scurge pe cer de parcă ar fi fost fugăriți de limbile noastre pleoscăind sub oblăduirea glandelor salivare ochii se ghemuiseră sub frunte înfulecând în tăcere toți au răspuns rând pe rând dar dintre toți, eu am fost cea mai tare camioanele șuierau, șuierau, cuvintele mele strângeau florile din glastre în brațe ca într-un uriaș, colorat, fantastic spot publicitar „the best personal hell ever” scăpărau în noapte fantasmele burților pline stelele clip-clip în buzele paharelor de-acum goale când așa am glăsuit: „în iadul meu ar veni toți foștii proprietarii ai hainelor mele second-hand” nemți, austrieci, francezi sau alte popoare și, în mijlocul străzii și-ar cere hainele-napoi! În iadul meu aș sta, iacătă, numai în chiloți și șosete Făcând plajă pe un ghețar în care Înghețat, un urs alb ar mușca la infinit din burtica somnoroasă a unei foci fără spinare. În iadul meu mingile de tenis ar veni mereu pe rever Iar la ping pong aș juca la infinit cu un fan Iron Maiden. În iad memoria ar fi la fel de vie ca prezentul și ca lipsa memoriei Încât ai trăi tot timpul într-un roman sud-american Și ar trebui să-ți întocmești hărți petru lectură. În iad ar fi o singură bibliotecă Pentru toată lumea Ticsită cu volumele poeților douămiiști. În iad toate lucrurile s-ar întâmpla în ordinea lor firească Astfel încât acum am fi pe autostradă, târând după noi un porc mort.” Exact atunci au izbucnit aplauzele, mai multe și mai suculente decât clap-clap-urile de la oscaruri Și au început a curge lacrimile și hohotele de râs Mi-era milă de jerry springer. (Așa am visat într-o noapte După ce la o masă cu 10 indivizi Am fost singura incapabilă să-și descrie Iadul.)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate