O, e-atît de bine cînd pe drumuri ninse
Întîlnești o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Cînd te prinde noaptea călător pe drum!

Sania coboară clinul de pădure,
Fug în urma noastră luminișuri sure
Și-n singurătatea care ne petrece,
Peste vîrf de arbori, asfințitul rece
Străbătînd podoaba crengilor subțiri
Lumninează-n aer bolți de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, crește din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Și-o fîntînă strîmbă pe lumina zării
Pare că sporește liniștea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii
Cînd alaiul nopții zboară pe cîmpii,
Cînd singurătatea umbrele-și arată
Și departe-n șesuri Ziua alungată
Lîngă reci fruntarii alergarea-și curmă,
Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,
Să-și adune-n locul unde-a-ncremenit
Peste sîni de gheață părul despletit.

Ca-ntr-o presimțire sufletul ți-e-nchis.
Unde ești? Îți pare că trăești un vis...
Treci lăsînd în urmă la răspîntii mute,
Umbre solitare si necunoscute,
Treci ducînd o parte din tristețea lor,
Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.

Iar tîrziu, cînd taina dimprejur te cheamă
Și-ți strecoară-n suflet un fior de teamă,
Singur cu povara cugetului tău
Te cuprind deodată lungi păreri-de-rău
După-o fericire care întîrzie,
După cîte n-au fost și puteau să fie,
După cele duse pentru totdeauna...

Astfel, cu mirare, te trezești cînd luna
Luminează somnul unei lumi din basme
Iar omătul umple noaptea de fantazme.

.........................................

.........................................

O, e-atît de bine cînd pe drumuri ninse
Întîlnești o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Cînd te prinde noaptea călător pe drum.