Pe când noaptea-și țese rochia-i de mătase,
Cu întunecate falduri și strălucitoare raze,
Brodată cu sclipici de stele și de alba lună,
Noi ne plimbăm agale, ținându-ne de mană.

Bucle de argint se-nfioară, se unduiesc în ape,
Se oglindesc în ea, scânteietor, stelele toate,
Luminându-ți alb chipul cald și luminos,
Șoptindu-mi “te iubesc”, cântând melodios

O ramură foșnind, de sus încet coboră,
Ne mângâie, ne-alintă și ne înconjoară,
Când noi lipiți stăm, zâmbind îmbrațișați,
Sub a bradului podoabă, de lume uitați.

Din cer veghează rece, strălucitoarea lună,
Dogoritori, îmbatați de-o dragoste nebună,
Să topim pe loc scânteietoarea-i rază,
Înfiorate trupurile, la unison vibrează.