Nu stelelor care te-au vrut și te vor și te cer
Nu norilor care te-au învăluit cu sumbrul lor de temut mister
Nu volburii și răsvrătitului gând în neantul străin al nopților sihastre,
Ci fecioarelor cu verzi văluri și surâsuri înalte albastre
Lor, lor, numai lor
fiori din infinitele doruri caste
veșnice
te voi încredința
în ultima veghe a mea grea...

Ca să te rup din suflet
odată cu sufletul rupt din mine
un veler 'nalt voi cere
ca și tine

Un veler 'nalt ca înalta tăcere
și al vântului zvon și al candidei pânze cutremur
și misteriosul văl pe al mării obraz
când se apropie noaptea și tremur

*

Între negrele grinzi prin arsul pod de sihaștri
ne-am pierdut unul de altul, rătăcitori amândoi prin aștri
azi ca și tine nu mai cer decât un cântec de drum fără vaier
și un somn fără vise când visul a sfârșit al lui caier
să fie cântecul cântat din iubirea dintâi
și candela ei în veci să-mi ardă la căpătâi
iar velerul înalt spre mirifica dragoste să mă poartă...
și o tânără fată cuminte
să-ngâne - atât mai cer -
un cântec fără cuvinte
suav
între cer și moarte


1964