În misticism timpul a rămas
Călăul șters al rănilor deschise,
Al vieții albe semnul de popas,
Prin case vechi ușile trântite.

Brăzdat semn pe trunchi de copac,
O singură urmă a vieții dintre noi,
S-a scurs din trup, crezându-se trădat;
Și-a regăsit refugiu în tinerele ploi.

Pocalul rătăcirii vărsat pe iarbă
Își caută pe masa goală leacul,
Dar este și el al timpului pradă
Demult, plângând, nu… pactul.