Mintea pulsează în claustrofobicul gând al durerii,

mă salvez curmând realități iluzorii,

sub circumvoluțiuni pot descătușa vise,

suflet răscumpărat din zapise.

Crește-ți aripi, copile, din colivia transigentă

ce pare refugiu… indicator: moarte lentă,

trădează asimptotic bariera existențială,

ridică-te dincolo de tentanta îndoială.

Tălpi lăcrimânde știu că drumurile dogoresc,

ambiția e zid, dorința-i moft lumesc,

transcende din miraj „a fi“

în ecumenicul „a ști“,

negoț cu legea firii,

te înscrii?

Canon pustiu,

mort-viu.

Ce poate abunda în straturi de nimic?

Ce poate fi mai mare într-un atât de mic?

Ce poate dăinui în pagini de album?

Ce poate fi și ieri și mâine și acum?

Ce poate fi și clipă și eternă?

Ce poate străluci în viața asta ternă?

Șapte răsărituri în lucernă!