veștile proaste vin întotdeauna după-amiază
le aduc niște oameni cu manichiură perfectă
cu degetele lor de porțelan
mișcîndu-se mecanic atent protejîndu-te
ca și cum focul ar mai putea mistui vreodată cenușa
există un avantaj în zilele cu suferință
aerul e mai curat
o claritate perversă simetrică celei pe care o detești în visurile tale
cele două locomotive galbene cu înscrisuri negre
se văd atît de bine
ca într-o carte britanică pentru copii
culorile se preling lucioase pe mîini
pe obraji îți intră în gură
le simți gustul citron puțin rece
mirosul ierbii îți obligă creierul la senzații de greață
icnești surprins ție nu ți se poate întîmpla asta
o izbitură brutală îți lovește gleznele
este desigur ea îndrăzneață și stingheră în același timp
senzația obositoare de înălțare
ca o răsplată binemeritată succes vulgar vinovat
transformat în gust metalic
pe marginea laterală a limbii
ca un refuz de a deschide gura
înțelegi surprins inutilitatea sunetelor chiar și a aerului
apoi te resemnezi subit
la gîndul obositor că fiecare sfîrșit este un început
și nici una din aceste vești proaste
nu poate fi loială celui care le-a trimis