Când mă plictissc de mine
o iau hai-hui
printre sufletele
transcrise de voi
în poeme,
si ce de mai spun sufletele
voastre
libere
de
stai cuminte
nu zbura zborul ăsta violet
orange
străveziu...
Ce frumos miros
sufletele astea
despuiate de temeri
de ridicolul
lui așa nu se cade...
Ba se cade
pe aici,
din adânc
către înalt
pe acolo pe unde
orice frig este cald...
Of, ce pădure de suflete,
ce simfonie
a tăcerilor împreunate...
Păcat, mare păcat
că voi,
cei care v-ați dezbrăcat de suflet
în poemele voastre
n-aveți vreme
să învățați
de la aceste poeme
cum se poate zbura...