poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-20 | |
Trilogia “Proiectul unei limbi universale”
Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Clopote – poeți români (1) 1. Mihai Eminescu Doina De la Nistru pân’ la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân’ la mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu cale ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii Și străinul ne tot paște De nu te mai poți cunoaște; Sus la munte, jos la vale, Și-au făcut dușmanii cale, Din Sătmar pân’ în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet român săracul, Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se-ndeamnă, Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui Și-i străin în țara lui. De la Turnu-n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s-așează pe la noi; Și cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier. Sboară păsările toate De neagra străinătate; Numai umbra spinului La ușa creștinului Își desbracă țara sânul, Codrul-frate cu românul- De săcure se tot pleacă Și izvoarele îi seacă – Sărac în țară săracă! Cine-a îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima câinii, Mânc-i-ar casa pustia Și neamul nemernicia! Ștefane, Măria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las’ arhimandritului Toată grija schitului. Lasă grija sfinților În seama părinților, Clopotele să le tragă Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, Doar s-a-ndura Dumnezeu Ca să-ți mântui neamul tău! Tu te-nalță din mormânt Să te-aud din corn sunând Și Moldova adunând. De-i suna din corn odată Ai s-aduni Moldova toată. De-i suna de două ori Îți vin codrii-n ajutor. De-i suna a treia oară Toți dușmanii or să piară Din hotară în hotară – Îndrăgi-i-ar ciorile Și spânzurătorile! *** Călin (file de poveste) …Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic Și-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot – De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot;.. *** Eghipetul … Și-atunci Memfis se înalță, argintor gând al pustiei, Închegare măiastră din suflarea vitejiei… Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre îmbrăcate-n flori și stele, De orașul care iese din pustiile de jele; Din pământ și de sub mare s-aud sunete ce cresc Marea-n fund clopote are care sună-n orice noapte; Nilu-n fund grădine are pomi cu mere de-aur coapte; Sub nisipul din pustie cufundat e un popor, Ce cu-orașele-i deodată se trezește și se duce Sus în curțile din Memfis, unde-n săli lumină luce; Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pân’-în zori… *** Împărat și Proletar …Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă, Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit, Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă Pentru acel de care norocul avu grijă; Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit….. Pe stradele-ncrușite de flăcări orbitoare, Suiți pe baricade de bulgări de granit, Se mișc batalioane a plebei proletare, Cu cușme frigiene și arme lucitoare, Și clopote de-alarmă răsună răgușit… *** La moartea lui Neamtu’ Lăsați clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă, Lăsați turnul ca să miște a lui inimă de fier, Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă Că un suflet bun și nobil se îndreaptă către cer. *** La mormântul lui Aron Pumnul … Metalica, vibrândă a clopotelor jale Vuiește în cadență și sună întristat; Căci, ah! Geniul mare al deșteptării tale Păși, se duse-acuma pe-a nemuririi cale Și-n urmă ne-a lăsat! *** Memento mori … morții, sfărâmând bătrâna lume – Stelele cad și în cădere alte lumi rup cu lovire, Într-a cerurilor domă tunetele să vuiască ca Mari clopote de jale…. *** Mortua est! .. Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce își moaie aripa-n amar, Astfel ai trecut de al lumii hotar…. *** Povestea magului călător în stele … S-apropie cu pasuri modeste, line, rare Și umil îngenunche pe treapta de la tron: - Pe mine, pe când noaptea v-aprinde blându-i soare, Când clopotul va plânge cu-al serei dulce ton, Atunci eu mă voi duce, pe calul pag călare, M-oi duce pân’ la poala a muntelui Pion Și-apoi pe jos de-acolo eu munte am să-l sui, Ca gândurilor mele aripe să le pui… *** Sara pe deal … și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca răsună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para…. *** Se bate miezul nopții… Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă, Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă; Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte, S-asamăn între-olaltă viață și cu moarte; Ci cumpăna gândirii-mi și azi nu se mai schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă… ***** 2. Vasile Alecsandri Biserica risipită II. Satan urlă, Satan zbiară, Căci mai vede, vede iară Șiruri albe de români, De femei cu flori în mîni, Și copii, și mîndre fete, Și flăcăi cu negre plete Coborând ca lungă oaste Pe-ale dealurilor coaste, Răzbătînd codrii pustii, Trecînd peste ape vii, Șerpuind prin văi adînci, Sărind peste-nalte stînci Și-ndreptîndu-se în cale La biserica din vale, Unde clopotul suna Și-n văzduh se legăna… *** Mărioara, Florioara.. V….Mîndra cum îl asculta, Că din sat se ridica Glas de mumă plîngător Ce prin văi amar suna Și-n văzduh se-mpreuna Cu alt glas răsunător, Glas de clopot jălitor… *** Noaptea Sfântului Andrii … Sus, pe turnul fără cruce, Duhul rău zbierând se duce, Miezul nopții-n aer trece Și lovind arama rece, Ore negre douăsprezece Date-n clopotul dogit… ***** 3. Ioan Alexandru Aici …Azi, șoarecii prin pereții ulcioarelor, mai amintesc unii, legați unul de celălalt cu sicrie de lemn noduroase. De funia clopotului întreg cimitiru-i spânzurat – Îngerii mi-l adapă cu răcoarea aripilor,… *** Agapia Trag clopotele de îngropăciune Încă un suflet pleacă dintre noi Maicile din hârbul cu tăciune Clatină tămâie în convoi. *** Candelă …Doar candela într-un ungher împinge taină și mister Lumină candelă ulei, Se leagă treii între ei Lumină lină blândă legătură Între icoane și făptură Ce clopotul împrăștie. *** Ca și cum …Oamenii mari, oamenii, unde erau? Două săptămâni întreg universul îi auzea văitându-se. Măcar clopotul orb ce macină ținutul să le fi venit în ajutor sau inima unui ulcior pustiu uitat pe câmp de patima rușinii… *** Către Eminescu …Cu candela plăpândă mă arăt Din Apuseni ieșit dintre morminte Un crin în stânga și-o garoafă-n port Urmat de clopotele sfinte… *** Cimitirul Cimitirele la noi mai ales Pe dealuri sunt așezate. În jurul bisericuțelor de lemn cu pridvor Dintr-un sătuc pe vale Și-aici mai multe sate Ca stelele în albăstrimea lor Pe limba clopotului pe-nserate Ne știm și noi în cosmos un popor. Oricât sunt crucile împrăștiate Și iarba se îndeasă de cu spor În altar ca în eternitate Þin liturghie îngerii sobor. *** Ciuhele De sărbători se strâng în cete grave cele mai vechi împinse de speranțe, cu pașii lor de lemn butucănos coboară-n sat spre clopotele sfinte – apoi din nou pe câmp. *** Clopotele De-atâtea clopote la gâtul turmelor trase pe jos de miile de ani pământul este cea mai curată lacrimă din univers. Din miez de noapte-până-n miez de veac, pe frig, strânși laolaltă ne încălzim plângând într-una. Din lacrimi facem clopote și le dosim la gâtul turmelor să nu le vadă luna. Primăvara semănăm în arbori și în stânci sămânța clopotelor și izvorăsc în lume păsări și flori cântând în limba lor același dor de moarte cum ne poate spune. Vara ascundem clopotele într-un turn, pieziș le ridicăm în ceruri peste cimitire înfricoșați și batem cu bătaia lor în spatele lui Dumnezeu de fericire. Toamna tragem clopotele din nouri pe pământ Și le gonim pe funii de-a lungul omenirii duhnind a foc și moarte la-ntoarcerea-napoi le cuibărim cenușa și haosul din noi. Dar gerul iernii negre coboară în părinți, clopotele fierb în fiecare, pământul de departe văzut e-un clopot sugrumat pe-o lacrimă enormă uscată lângă mare. *** Dar ploile… …gravată-n pur, cu năluciri de rit, te-așterni amar de-a lungul îmbătrânitei ore miroase-a ploi pe linii în păduri Și bat în ceață clopote minore. *** Duhul Transilvaniei Munții-Păduri se-arată apoi Cu aurul Apusenilor. Acolo Ne sunt clopotele din adânc, Și schitul sfănt pe drumul neuitat, ……….. Acolo-i ceasul nostru greu Bătut în durată de aur… *** Evangheliarul de Voroneț Clopotele lui din veac Le-nturnăm în vechi tipare Oricât aș fi în lume de sărac Ce limbă-n cosmos de răsunătoare. *** Floare neagră …Florile, nunta și un crin Și clopote garoafe mă-ngropară Și-am fost dus în ceruri minunat De-un înger tânăr către seară… Imnul întoarcerii …În preajma marii sărbători Când vin în valuri pelerini Podoabă la ceasul clopotului. ………….. Ieși din acest sat, din acest grai și neam Din firea locului. Aceste clopote de-acum Una-s cu fața Morților. Galbenă-i Funia și limbă de seamă fără leac, Ieșirea este întoarcere. *** Imnul luminii … Nici omul n-o cunoaște, nici pietrarul Adesea nici altarele n-o știu, Nici clopotul cu turnul nu se-ntoarnă Măcar c-un zvon din acel veac, Nici cimitirele n-o știu, zadarnic Voi străbate cenușa lor în lung și-n lat… *** Imnul lui Ștefan cel Mare … Nu mai era nici om, nici veac, Nici om în chipul tău. Ochiul Nu mai vedea; vizionar au Început să cânte toate, Clopot ceresc de carne Devenit Duh cânta Pe limbă omenească… *** Imnul morților …Și la noi sub crucea de stejar Orânduiți deasupra satului Ei ne sunt acoperământ. Nu în văile vedeniei dedesubt, Loc de văzduh ne țin ei Ridicați în slavă pe limba Clopotului. Din el cad zăpezile Și de acolo vin vești despre Vecia răsăritului; Sub vatra lor ne-am clădit Adăpost. Cerul ne sunt ei Și mersul vremurilor; …………. Golul mormintelor e viitorul acestei Coșnite de aur plină de taină Și de Imn, aceste clopote cântând Fără de limbi, luminile acestea miriade, Smerite-n zori-naintea mea Când plec genunchele cu teamă Și lacrimile bucuriei sting flora Pământului. *** Din vol. Imnele bucuriei …Unde sunt roțile carelor tale, De lemn purtând lada legământului; Unde este? Dincolo de zarea aceea, Apusului semn din sângele Pelicanului Scurs pe crucile părăsite. Clopotul, turma, mieii împrăștiați Pe stâlpii porților, coroanele mirilor Smulși din preajma Duminicii. Unde e orbul și cămașa săracului, Bănuțul Văduvei, Lelea Todosia, Nebunul strigător și steaua împrăștiată. *** Invers De clopot turnul atârna și de urma mea Nu cel ce-am fost ci cel ce o să fie, Cel din oglinzi e trupul meu Crescând din moarte spre copilărie… *** Început de iubire …Iubirea nu-i decât a ști Să te retragi în ceasul cuviinții Când clopotele cad pe cer, Și-ți cer luminile ființii… *** În fiecare seară - lui Ion Cocora Clopotul acela stins la marginea drumului într-un turn de lemn acoperit cu plăci de sare noduroasă. În fiecare seară întreg universul se-adună-n limba lui. Bate egal ceapa aceea ruginită de sunete Și se aude seceta cum se naște din piatră în piatră șerpuind. ………. Clopotul acela ruginit de la marginea drumului se carbonizează bobul de grâu în pământ, încărunțesc firele de păr în bărbile pescarilor clopotul acela împietrit. În turnurile farurilor, noapte de noapte în vaier surd, se sacrifică luminile. *** Întâmplare Nu cunoșteam drumul îndeajuns, ………………….. Nu mai am decât un ultim crez – să aud oamenii cu făclii și clopote de larmă îngrijorați în căutarea mea. Chiar dacă n-au să mă găsească așa-i știu treziți în faptul nopții, ca la cutremur la lămpi gătindu-se în grabă. Un om pentru alt om. Și asta mi-e de-ajuns. *** Întoarcerea poetului … Trag clopotele-n răsărit, trag clopotele În Pustie, aici este un singur schit Și-o singură împărăție. Trag clopotele, trag Clopotul vesnic în Pustie. E numai plâns înnădușit În preacurata liturghie. Pustia nu-i Decât un schit. În noaptea asta Veșnicească și clopotele pururi trag Căci nu-i cine să le oprească. Eu sunt schitul și Pustia, eu sunt Și clopotul pustiu. Și cine îmi aude graiul Rămâne greu, rămâne viu. Trag clopotele, ard și plâng. Curg clopotele În Pustie. Pustia e un clopot orb ce-și caută Vederea în Pustie. O, noapte veșnică, O, răsărit, O, focuri pururi Fără nume. Trag clopotele negre și e vânt Si, cineva se naște-n lume. Și iarăși clopotele vin cu focurile despletite Și se lipesc de capul meu În graiuri nemaideslușite. Pustia este maica celui care umblă Ca pe uscat pe mare. … *** Laolaltă … Se trage rând din izvor pe brânci spre mări când nu mai are șanse-n adâncime și limbile de clopot au secat…. *** Laptele … Dar limbile clopotelor în delir nu-s altceva decât un fel de mâini barbare care mulează cerul să își trezească sorii toți lapții pentru noi,… *** Lumina neapropiată …Unde sunt pruncii, voi părinți Și satele acelea spânzurate, De clopotul departe răstignit Pe funii de cenușă luminate. *** Metamorfoză …Limba mi-o las pe seama clopotelor de la noi, o dată cu păcatele strămoșilor s-o limpezească… *** Misterium tremendum …Cântați clopote. E pacea limpede de seară Când știi că-n zori nuntașii vor veni La poartă stai întreaga noapte Cu faclele aprinse și veghind. Mirele vine și tot vine. Venit e. Și nunta de mult a început. Și tu astepți, tainica lui mireasă Să fii luată la nuntă și să fii născut. *** Muzică Eu cum să sting această lume-nchisă Și într-un lac de gheață s-o arunc? Din cer o pată putredă coboară, o bombardez cu un surâs. Crește la subțioara unui pui de câine un turn păgân cu clopote fierbând… *** Noapte …Noapte senină, sfântă noapte Colindă clopote departe. E-o liniște fără de nume, Acum coboară ceru-n lume. *** Nunta …Clopotele nunții se aud Prea e zarea limpede și sfântă. Cât ar fi acest pământ de surd Învierea-n cosmos îl frământă. *** “O, casa” …Femeia oarbă într-un pat negru, de douăzeci de ani o știu îmbătrânind printre merii înfloriți. Ea știe să cânte atât de pustiu că ruginesc clopotele în turnul bisericii. *** Origini …Această voce vine din pământ, cu sutele de ani pe clopote-ngropate; străbunii dorm unul spre celălalt în cimitir cu pruni bătrâni și ei la căpătâi… *** Pas de pas … Din clopot sunetele-n cer se scurg Și-ngreună planetele, pe inima ta astă noapte n-ai auzit un fel de uruit?… *** Ploaia …Culoarea răstignită în frunzele de plop, Dorul aprins în zarea-aceea udă… Ploaia a trecut. Clopotul ei, în deal, Pe limbi de-argint ușoare mai asudă. *** Robia lui Ioan Chira Tu fratele meu, umbră amară Picurată în potirul clopotelor Masa-i mereu întreagă pentru pribeag Și voi sluji cum cere cuviința Mămăligă cu lapte, și brânză de oi. *** Sat …Clopotul în turn a tot crescut Cimitiru-ntreg să îl ajungă. Și leagănul în care m-am născut Sub aceeași grindă să mă strângă. Sentimentul mării …Nimeni nu te cunoaște cu adevărat. Pădurile te bănuiesc o zare, Fluierele din satul meu – vis. Clopotele – cer. Și prietenul meu ar exista, transfigurat, Jumătate pământ, jumătate zare. Și satul acesta dezlegat De clopote și icoane bizare. *** Spre miazănoapte …Un clopot alb a izvorât din deal cu limba lui de pârghii, suspendate, femeile din lămpi la noi în sat își tânguie bărbații în ușile-nghețate… *** Strămoșii Să nu se uite, să nu-l bage-n seamă cuvântul sta în veac nemuritor. Ca limba într-un clopot de aramă cu cât îi bate mai răsunător. *** Toamnă …Sufletul ascultă de acum Clopote de el neatârnate Coborând în pulbere și scrum Învierea din eternitate. *** Topos … Lacrimile de la-ngropăciuni Pe la porți atâta le frământă Praporii albiți de rugăciuni Până trag a clopote de nuntă. La noi sunt cimitirele pe deal Să poți lua în liniște aminte. Cum pogoară cerul pe Ardeal Și se îndeasă iarba pe morminte. *** Trisagion …Și-un mânz abia născut pe câmp Calcă stângaci pe clopote de rouă Și puii vulturilor în fântâni Se văd întinși cu brațele-amândouă. *** Þinut … Părul femeilor e-o patrie de fum sub care jarul ochilor mocnește, în cuiburile clopotelor babele clocesc ninsorile ce o să vină,… Culese de Ovidiu OANA - PÃRÃU |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate