Sedea umil, adus de vreme
sau de vreo boala nestiuta,
cu mana-ntinsa printre zdrente
spre lumea apriga si sluta.

El nu cerea nimic, nicicui,
era inert la asta viata,
privea pierdut din timpul lui
cu ochi imobili de paiata.

Cand,cate-un ban primea in palma,
privirea-i tresarea putin
si se uita cu jena parca,
scotand din piept cate-un suspin.

Dar ramanea pe mai departe
aceeasi piesa statuara...
deodata, o voce la adus
din lumea lui in cea reala.

Simti pe umar, cum o mana
usoara i s-a asezat...
si-a perceput supus povara,
destinului blestemat.

Zambind destins pentru o clipa
cu chipul bland si luminat,
pleca din lumea cea terestra
de neputinta sugrumat.