nu lăsa jocul cuvintelor
în urmă doar cojile lor
demult măcinate
aceleași renunțări
peste care mai treci
încă și încă o dată
nici o apă
nu revine peste pietrele ei
se duce tot mai departe
în lăcașul acela din care
mi-ai amintit numai tu
neîntoarcerea

cât de amar m-ai privit

mă lasă tăcutelor unde
doar ele îmi limpezesc amețelile
după trecerea ta
îmi lacrimă ochiul lângă mirosul tău
nemaiînchis
în aceeași mângâiere
învinețită de patimă
ca o cremene acum sfărâmată
amintește-mi doar tu
că ești viu
undeva