poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-29 | | Înscris în bibliotecă de Corneliu Traian Atanasiu La tîmple prea de timpuriu cărunt, am fost de față oare pe la răspîntii în zilele cînd zece mii de greci se osteneau spre Trapezunt, venind pe-ntoarse căi din Babilon? Cei ce lăsau în urma lor praf ridicat din mers - un nor, văzînd în zare dunga mării, albăstrie, în strigăte au izbucnit, curmînd un dor: Thalatta! Thalatta! Marea! Marea! De-atîtea mi-amintesc, de cazne și pîrjol, prin toate țările, de-un vuiet larg ca mările. Sau am citit cîndva povestea în cronica lui Xenofon - și toate-acestea? Oricum, nebunul chiot, iureșul de bucurie închis în mine l-am păstrat în amintire vie: Thalatta! Thalatta! Greci, zece mii, ostași purtînd poveri de scuturi și de lănci, cîndva plugari, păstori, năieri, deșerturi străbăteau pe unde mielul nu paște, roua firavă nu cade, asfodelul nu-nflorește. Gloatele-ndurară prin țărna arsă rătăciri, prin mlaștini miasme, foc vertical, amiezi de vară, pe la confinii, între gînd și moarte. Marea zărind apoi lucind, grecii strigară din adîncurile ființei lor, din spulber, către liman pînă departe: Thalatta! Thalatta! Se îngînau talazuri. Fost-am eu de față? Sau întîmplarea mi s-a-ntipărit prin tainițe de suflet - ca un mit? Bătînd tărîm prin crunte văi și prin netrebnic timp, adesea amăgit de dunga sinilie a unei izbăviri mereu visate se face uneori ca însumi scot nebunul strigăt, chiotul de bucurie, și, fără marea-n față, vestea mării mi-o repet cu ochi pierduți ca un netot: Thalatta! Thalatta! Prin vremi, demult cîndva sau nu demult, mi s-a-ntîmplat aceasta iarăși. Prin val-vîrtejul anilor mi s-a-ntîmplat. Mă-ntorc mi-ascut auzul și ascult. A fost aceasta cînd? Să nu spui - ieri. Subt alte cumpene a fost, subt alți prieri. A fost cînd Asia cu pulbere de oase, se-ntinse peste creștetele noastre, peste meleaguri mîndre și cetăți frumoase, pîna la holdele bătrînului Danubiu. Unde umblam, umblam vădit spre ziua mea din urmă. Cuprins pe la răscruci de spaimele ce scurmă, mă furișam prin soartă și rumoare. O umbră doar în dezolare. Subt neguri rătăcind, printre paragini, treceam prin rele vînturi, care cătau ființa să mi-o stingă, cătau și ochiul să mi-l sece, ce nu-i decît o lacrimă mai mare. Nu marea-albastră, nesfîrșita fără șoapte, ci mulcomul surîs cu care o femeie de lumină poate să-ntîmpine o inimă în noapte mi se ivi atunci în cale. Nu marea, nu! Dar zece mii de greci, ca în vechime scuturi de aur ridicînd, strigară-n mine c-un singur chiot: Thalatta! Tahaltta!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate