s-a zgâriat iubirea în coate
schimbă placa dă pe radio ieși din anonimat fă o tumbă
orice
numai ia-o de aici scoate-o de sub tutela zeilor
habar n-au ei cum răsare iarba din mozaicul rece
deși și verdele ăsta trebuie să se depună undeva
în stive să strige când ți-e foame de copaci
când vrei să ieși din tine ca din biserici mai bun

de prin cuibare am adunat puieți nedrepți meritam mai mult
mult mai mult decât această continuă matematică numărată-ndelung în mărgelele serii
uite
câte leghe străbat degetele tale când eu mă-ntind pe spatele coloanei vertebrale
care este gradul de deschidere a valvelor la reflux
unde te afli dacă pornești din punctul viu A al amețelii primare
și-alergi cu viteza B până-n pachetul de țigări
câte picioare au berbecii când se prind în coarnele iubirii de sine
și câte cântece se plâng că poezia n-are rime

meritam mai mult și acest lucru nu se calculează
se presimte în oglinzi și-n sălbăticia mea culcată sub vitejiile tale
(nu, nu, nu, nu vreau pe Lună, Luna e doar o tigaie și tu o ții de mâner,
nu, nu, nu, nu vin cu tine, mi-e frică de boală, de banal, de iubire)

urât te plâng azi la judecata din mine am martore buze lipite-n icoană
și perna pe care-ai dormit
între mine și lumină înșelându-ne de două ori
de-atunci eu dorm tot pe ea o strâng cu furie-n brațe
și te miros și o adun în mine
ca și cum asta a mai rămas din tine
ca și cum ai fi murit
lăsând în urmă văduvit și somnul și sânul
și fereastra

s-a zgâriat iubirea în coate e limpede
urlă fără a avea măcar
șansa sângerării