Morții din mine


Ai venit odată cu ploaia de cuțite
Ce mi-a pătruns în suflet.
Aș vrea să plec din mine…
Dar nu pot să-i las singuri, rătăcind
Pe poteci înghețate din vremuri lacustre,
Privind prin șiruri de nuferi înzăpeziți,
Cerând să mai viseze măcar o dată
Ce n-au știut să simtă, ce n-au dorit să vadă.
Ochii lor de mărgean mă țintuiesc
Printre săbii, printre cuvintele de ieri…
Cred că o să mai stau puțin cu ei.