poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-09 | | Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea
Odata un paiajen ve vietuia la vie,
Tesu'ntr'o noapte plina de Mai, cu maestrie Si fara nici un gres, O plasa uriasa, in chipul unei stele, pe-o creanga de cires. A doua zi, din somnu'i cand l-a trezit un cuc, Paiajenul ramase cu ochii mari, nauc: Privind ca'n aiurare la maestrita-i plasa, El, -tremurand, -din minte aproapefu sa'si iasa, Ca, ceiace-avea'n fata, i se parea minune Si nimeni fericirea nu i-ar putea-o spune!. Ce se'ntamplase?: Noaptea, pe plasa lui cea noua, Cernuse din adancuri o pulbere de roua, Iar soarele'n vazduhuri cand a putut irumpe, - Schimbase toata roua in colb de pietre scumpe! Si, cum in ele cerul frangea potop de raze, - Ardeau in a lui plasa rubine si topaze; Iti imbiau privirea, in ele sa ti-o scalde: Safire si-ametiste, opale si smaralde; Incrucisau pumnale de focuri tot mai nante O spuza orbitoare de scumpe diamante Si fiecare piatra, cu-o altfel de scantee, Intretesea o panza de mii de curcubee! Paiajenul, dand fuga pe fiecare lature, Nu mai putea privirea de ele sa si-o sature Si, mandru peste fire, ca are-asa comoara, Trufia'n micu-i suflet patrunse'ntaia oara Si zise cu'ngamfare: "De-acum e-al meu pamantul, "Ca nu-i bogat ca mine nici Dumnezeu Preasfantul!" Cat despre celelalte sarmane vietati, Cu cari fratie buna dusese altedati, - El le uitase iute: nici nu le stia de nume, Nici c'au trait vre-odata alaturea pe lume, - Si, de-ar fi fost sa vina vre una ca sa'i ceara Macar o frimitura, -de foame sa nu piara, - Nu i-ar fi dat paingul, sa'l fi picat cu ceara Si, cu nespusa sila privea, intr'un cuvant, Spre ori-ce vietate a bunului pamant! Dar cand acel paiajen creadea mai cu tarie, In marea lui putere: in marea-i avutie, - O mierla, nu stiu ce fel, in sbor usor s'abate Si, ca la ea acasa, Trecand prin acea plasa, Ii spulbera comoara de pietre nestemate! Paianjenul, vazandu-si pierdut al lui hamac Si 'ntelegand ca iarasi e cum a fost: sarac, - Si-a dat cu pumnii 'n tample, ne mai curmandu-si plansul, Si-apoi, cazand gramada, Abia putu sa vada: Pamatul plin de lacrimi si de saraci ca dansul. ................................. Voi ce claditi din aur un Dumnezeu sub soare Si'n viata strangeti banii cu mainile-amandoua; - Sa stiti: comoara voastra e-asa de trecatoare, Ca panza de paiajen investmantata'n roua!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate