Eram barbatul care-n singuratati petrece,
Ca vulturul plesuv pitit in stanca rece.
Nesuferind campia fugeam de cei de jos,
Bateam din aripi iute spre muntele sticlos,
Si peste creste ninse facand ocoluri rare
Granitul mohorat il apucam in gheare ;
Sa scriu pe cer elipse eu ma credeam ales,
Pe sus scoteal un tipat de nimeni inteles.

Cand coama-mi straluci la tample sideral,
Ma coborai in vale ca un Virgil pe cal
Cu lira intr-o mana, cu haturile-ntr-alta,
Unde fosneste graul sau aschii scoate dalta,
Stransei in spume fraul, facui la oameni semn
Cum sa arunce coasa, cum sa ciopleasca-n lemn.
Cantam. Dar prea departe de ei sedeam in sa,
Din gura mea un murmur nedeslusit iesea .

Descalecai. Le-am zis : - In obste ma prenumar,
Lasati-mi busteanul sa-l tin si eu pe umar,
Din moara sa scot sacii, albit tot de faina,
Sa trag cu voi din balta de peste plasa plina.
Veghea-voi turma noastra-n ocolul de nuiele,
Cu plumb si cu mistrie urca-ma-voi pe schele.
Frateste mi-au strans mana : - Tovaras fii cu noi,
Un fluier simplu taie-ti si fa-ne canturi noi.