La limita dintre deznădejde și disperare,

dintre strigăt și scâncet,

îmi fac culcuș în pântecul clepsidrei,

privind cum nisipul înalță

piramida tăcerii.

Pe marginile destinului lacom

îmi țes pânză de rouă,

clipă eternă de dimineață

suspendată

între șoaptele inimii.

Sub aripile de ceară ale nostalgiei

îmi îngrămădesc amintirile,

le păstrez pentru ziua în care

sufletul îmi va cerși

ultimul zbor către stele.

Pe toate potecile gândului

îmi caut nețărmurita fericire,

viața mea e un vis

strivit de trecerea

timpului.