Când m-am născut,
lumea m-a pătruns.
Și am țipat.
A fost primul meu cuvânt
despre viață.
Și singurul,
țeapa minutarului doar
l-a-nmulțit cu fiecare oră.

Ceasul ticăie tot mai repede,
inima mea - tot mai incet.
Aerul expirat
mi se așază pe piept
și mă apasă,
de mă tem
că la Zdrobire
n-o să mai pot țipa.
Nu vreau, Doamne,
s-ajung în fața Ta
cu țipătul în mine.
N-ai vrut țipetele
întregii mele vieți -
sunt prea mândru
să ți-l dau pe ultimul!