poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ noi, oamenii
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-07 | |
Lecție despre poezie astăzi
sau poem din orașul cu ceasul mergînd mereu înapoi (se poate servi într-un zîmbet ușor) Cum lasă mătușile urile și furcile, fata mare cusătura, patima și umflătura, așa lasă într-o parte orice dregi și orice carte… scoal’, brezoaie, ca să-ți spun o poezoaie, brezăița moșului la mîna șodosului! poala dealului să-mi salte peste pieptu’ opăritu’ de suflarea calului care sparie păsăritu’. decît o lectură mare din cartea unui urît, mai bine un zădărît și aflarea lîngă tine a frumosului poet cu buzele lui de get. tot mai comun și tot mai adulat cu sîngele mîncîndu-mă în venă, ridic metafora cu mîna stîngă și, vai, o muză o sărută fără jenă. sînt frumos, isteț, puternic și pe străzi și în saloane, mușatin pe calul etnic, iar pe Doamna Poezie am cam prins-o de volane… muzele pe umăr epoleți îmi pun, abia pot să număr în optul prea bun și ele îmi spun: “teleleu prin sufletul meu, lichea de catifea, golanul meu de aur…” chiar dacă este iarnă acolo la voi, sînt un poet de interioare și nimeni în lumea aceasta de foi nu va putea să-mi ieie imaginea cînd strălucește-n noapte printre șoapte, udă și frumoasă, o femeie. chiar dacă este iarnă mai multă acolo la voi, de mii de ani stau la fereastră și știu că nimeni în lumea aceasta de oameni prea goi nu va putea să-mi ieie dintr-un apartament friguros splendoarea aceea, cînd la veioză văd cum se înalță aburi din femeie. cu degetele amintirii bat în geam și se-mpletesc în inima mea norii. apa e fierbinte, capul l-am băgat în lighean, mă șterg și curăț aragazu’ pînă se mai închid porii. afară-i frig și de atîta ger s-a mai ascuns și timpul în fund la cîinii străzii, cîinii lui B.B., iar peste neam migratorii lăsară genetic în femeile dace să migrăm de tot din noi înșine… Horea, Ștefan și Mihai, în halate albe-n Rai, ne prepară grabnic din pricina foamei papanași istorici, langoși și compot… frate, alții în locul tău înțeleg viața! cartieru’ în care te miști e ud de vitamină ca burta mumei tale. toți rîd de slăbiciunea ta și bani fac din ea, ferește-te de lux… ca să fii credibil! n-ai încredere decît în groapa care-i nudă înaintea ta, fii deștept cum ți-este soarta! nu vorbi la fraieri, rupe-te în viața ta și ia-o-n mînă bine! românașu’ e naș și lup pentru românaș, frate! televizorul volițional-afectiv colorat e ca un mare sîn lăsat, cu sfîrcul gros înfipt în capul nostru. în lapte se spală tinerețea lumii să fie mai frumoasă ca moartea… și tare-i tîrziu, m-am gîndit la carne și la suflet și n-am mai iubit. emoțiile în casa asta cad în avalanșe de pe igrasie și fac poezii! în bucătărie, găleata de gunoi în ferment s-a rezemat în umeri de calorifer, cu toarta în șolduri ca o țață încinsă de țară declară iubire pe veci legumelor care mă fac puternic… stau întinse pe masă, crude, cu sfîrcurile verzi peste care își plimbă fereastra limbile ei de lumină, orgie de gîndaci le mușcă de margini ofilindu-le crud pîn’ la pețiol. femelofagia mea a invadat destinul, ochii și haina. mistere mărunte se ascund sau se arată în aceste cusături peste carne și poate peste suflet puțin… și iar și iar mă mănîncă sîngele în venă, numai din cauza socialului voi începe să iubesc! de multe ori îmi pare rău că plimbările mele cu femeia în seară sînt pervertite de intenția dragostei… orașul mă cheamă, îmi vine să umblu din pricina străzilor și a oamenilor. mi-am dat întîlnire cu ea, îmi făcuse altădată invitații din astea, cu mult intelect, să alergăm împreună pe la stadion și prin parcuri, prin aceste paturi ale orașului nostru, apoi să vorbim problemele ei, chiar și problemele țării, să-i spun eu ce rezolvări de situație mai sînt… efortul în comun dă încredere și în seara aceea îi venise vremea! rar mai găsești acum femei cu necesități culturale, sînt fante de Parîng, mi-e și mie greu și nu pierd ocazia de-o alergătură, ori de un consens la slăbiciunea mea cu iubirea de țară… ea mă privește încet și are-o discutabilă admirație în ochi spunîndu-mi că vrea și ea să se simtă iubită, așa-i place ei să fie femeie. de parcă eu vreau altceva! “îmi este teamă de tine puțin, să fii tandru cu mine așa cum te cred și nu cum te văd și să ai răbdare…” așa mă gîndisem și eu, pe deasupra, femeie, o să te învăț să îți simți cuvintele. este frumos seara în tîrgul de la Jiu, orașul simbolurilor culturale de care se trage cu tractorul, de asta ni s-a aplecat Coloana, au ajuns la concluzie specialiștii străini într-un răspuns variat, orașul în care cel mai bun drujbist premiat a făcut să cadă copacii în parc direct pe grămada de scaune de pe aleea cu același nume. orașul meu are în centrul lui și un ceas electronic pus de Primărie să măsoare distanța pînă la eclipsă și merge mereu înapoi, abia o dată au reușit cu greu să-l fixeze, dar după o zi au dat ăștia ora înapoi… și așa a rămas ca toate pe-aci! pe ea o țiu de mînă cu gînd s-o țiu de suflet. e mîndră de cele două patemi ale mele: să mă îmbrac și să să mă dezbrac bine. se uită timid la vitrine și-ar vrea să-și pună-ntruna țoale peste trupul pe care-l bănuiesc, are o strîngere ușoară pentru mersul meu grăbit prin lume. cofetăria atinsă de străzi, barul mîngîind destine, toate stau înfrigurate-n tranziție, cu gurile mari deschise spre noi – cei doi clienți pentru impozit trecînd îmbrățișați. e atît de frumos și ce bine mă simt! mi-e drag orașul acesta cu oameni de cultură simpatici și triști și mereu certați pentru cine-i mai mare, dar care n-au publicat nimic pîn-acum, malahiști în serie, grăniceri între emoții sociale, alcool și nebunie, buni organizatori de serbări cîmpenești după care se bat și plîng, deloc de durere și numai de ciudă. se duc pe rînd și se iartă la Dumnezeul mereu înjurat, niciodată nu se iartă înainte. la unul dintre ei am găsit-o pe fata aceasta, terminase Dreptul și vroia să aibă serviciu-n cultură, fata asta era bucuria vieții și puterea ursului poetic. e genul Milagros, dar puțin mai înțepată… și mai fără de destin. nu se-nșală în alegeri, păi da, de asta-i mai tot timpul fericită! mă întreabă din Teologie, să mă vadă cum gîndesc despre multe lucruri, mai pe la sfîrșit și despre familie să vadă ce știu și e curioasă precum un eretic care vrea să afle dacă oamenii îi vor accepta teoria. îi fac referințe la chestiuni de-nceput, ca la cărțile noi, de pe vremea cînd dragostea nu se despărțise de om… sînt nori, sînt nori, femeie, peste tot, seamănă cu paturi vechi, sculptate în suflări ca-n vechile bordele. nu vreau ca ploaia să te ude, nu ea, nu merită pentru că nu te cunoaște deloc și vreau să te feresc de lume. mai bine hai la mine să mă înțelegi pe deplin, sînt singur acasă poznaș, mama e la Petroșani la bunică să-i cumpere cartofi și ardei pentru iarnă, iar tata e la facultate să-și dea doctoratu’ la Academia Regules-Hercules și are o temă mai frumoasă ca el: “Urmările penale ale contactului sexual neprotejat”, nu știu la ce secțiune juridică se încadrează, dar, oricum, la Dreptul familiei, nu cred. ochii tăi rotunzi ca dorurile mele să urce coborîți pe fiecare treaptă de scară de bloc sau să se înalțe de la ochii mei în tavanul liftului și întîlniți din nou de ochii mei să văd cum înțeleg… ce s-a-ntîmplat cu lumea. e bine cînd faci poezii, emoția îți crește, respectul la fel, pe la treizeci de ani ești tată bun pentru copii, îți dă mîna să le iei un scutecel să le pui sub cocoșel. cît e scriitorul, el mereu silește, pune osteneală, doruri și orbire ca mărit să fie, dar sărman privește cum întreaga țară nu-l are de știre și se năruiește. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate