sufletul tău
piatră țipând de tăcere
din care venus însăși
a fost plămădită
sculptor m-aÈ™ face
zdrelindu-mi unghiile
să te găsesc
să-ți dau forma iluziei pierdute
în noaptea dintâi
mi te-ai dezvăluit
sfidând legile materiei
taina lespezii de râu
curgând doar în sine
sub apele tulburi din sufletul meu
vibrându-mi apele
învolburându-mi-le
ca să exist
să simt
să văd
dincolo de amorf
sângele pietrei
eternitatea cântului său
amorțit în vreo temelie
înfășurându-se piramidal
pentru a ne exista
sculptor de suflete
m-aÈ™ face