ea nu mai scrie, așteaptă o masă de fildeș
o pană de colibri și poate
două timbre franțuzești
culege ape-n călimară
veche sticluță de cristal

cosi picola e fragile

ea nu mai cântă, picură bob de tămâie pe frunte
încruntată nedrept și indiscret
lasă deoparte și fard și ruj și
și mai ales desuul cochet
e simplă

tu sei la unica donna per me

ea nu mai pictează, culorile i se usucă pe buze
ca mici gitane andaluze epuizate
de-același dans de ape nesfârșite
iubiri neîncepute neterminate
căzute în gol la subsol

elle disait... je ne peux plus marcher

ea nu mai sculptează, mâinile i-au încremenit
olărit interzis doar de lut
prin cuvinte arse moarte
prin focuri de soartă
foc ce nu iartă

elle a toujours vu le ciel

ea nu mai scrie, lasă doar câte-o amprentă
ușor desuetă albă concretă
ca praful de cretă șters
pe-un șotron de demult
litere topite-n cer


elle brille à coté du soleil
comme les nouvelles églises


ea nu mai privește, soarele-i străpunge
ultimul văz ultima zbatere
ultimul crez ultima zvâcnire
ea nu mai plânge
ea tace