La-nceput
doar frica,
zbătîndu-se ca o șerpoaică
în lanțul slăbiciunilor
clipe de nesiguranță
agățate de vîrful semilunei
care mereu va răsări
la-ncununarea haosului -
prezentul clipei suspendate
geme(te)

dor(ul)
(mă) doare
durere
depărtare
de tine
și-n sfîrșit
mă trezesc
acolo
înăuntru
eu
pe întuneric
și lunatică cum sunt
de dor
de mai mult
de durere,
îl trec!

Întunericul respiră
prin branhiile sale infecte
de pește uscat
vibrează sub tălpi

Podul

dar de negru
nu mă-ntunec,
nu alunec,
de frică doar
nu mă mai uit
în spate
nu mă mai uit
din noi,
cum deja de-atîtea ori
m-am uitat
goală
pe-un drum
deșert de ape...

astfel,
trecîndu-l
și-atingînd cu vîrfurile grele
pămîntul izbîndei
m-am privit
din-năuntru
membrele mele unde, subțiri,
erau chiar pilonii
ce susțineau labirintica operă
podul se ridică la cer –
Lumină.

… … …

Așa am spus
și am să-ți spun
cînd ne vom întîlni prima dată,
de la capăt...