Dincolo de peretele vestic sunt ochiuri rare de apă ce picură-n fontă. O dimineață ionizată, nici urmă de ramuri înfrunzite la geam. Petale de galben se aștern odihnitor
la umbra umbrei

Cei doi se privesc Ochi in ochi
deasupra unor trepte vălurite, albe

când închid pleoapele, ar fi ca și cum aș imortaliza în spatele retinei ultimul paragraf al vieții. Și dacă totul s-ar șterge sub influența luminii trecătoare din dreptul frunții mele adormite, ce-ar mai rămâne?
O imagine developată la colțuri, amprenta săruturilor, atingeri, culori Tu, eu…

Picuri de apă se răresc în cădere Atingerea lor capătă ceva din greutatea timpului

Oare se va adânci?
Când se deschid pereți, de partea cealaltă a încăperii se împlinesc dorințe Trebuie doar să îți dorești
?!
Locul acela, atât de unghiular, atât de cubic ca imaginea lăuntrică din care ceilalți ne-au clădit
mmm…
Și dacă nu putem pricepe ceea ce este dincolo ca și cum această pricepere ar fi atât de dureroasă încât ne-ar înebuni
Îmi doresc…
Și atunci preferăm să numim sferă pătratul acesta care ne înconjoară
Îmi doresc să ne doară!

Þipătul ei uscat crăpase tăcerea dintre ziduri Petale de galben/ abrupt peste gânduri
Și mai era ceva, o ploaie lavabilă de lumini care se amesteca necontenit cu miezul încăperii Devenise aproape imposibil să mai separi ziua de gălbenuș, noaptea de bobul de neghină, fără ca desperecherea lor să nu destrame cumva din concentricul florilor de iris

Cei doi se asezară pe nouri în căutarea acelei figuri, suficient de bine conturate, suficient de păsuitoare, din care să reiasă cel mai mic semn de acoladă, de unduire
Căutau perfecțiunea, atât de greu de găsit! astfel s-au apucat să numere, într-un mod cât se poate de imperfect, urmele pașilor, doar că nu duceau nicăieri și totul venea de niciunde

Dincolo de peretele vestic/ ochiuri rare de apă picură-n fontă…