Mă pierd și mă regăsesc în aceeași grabă neînțeleasă
fără să-mi dau seama dacă te pierd sau te regăsesc pe tine.
Eram legată de tine cu niște cusături atât de complicate,
căci atunci când încercam să te deznod
se rupeau bucăți mici din trupul tău.

La un moment dat am renunțat,
te-am lăsat să atârni de încheietura mâinii mele
și să ai impresia că zbori.
Ai rămas același copil naiv
care credea că iubirea înseamnă a dărui bomboane de mentă.

Nu știi nimic!
Nu știi să citești o poezie de la cap la coadă
să-ți dai seama că am scris-o eu
și că vorbește despre tine.

De fiecare dată ți-am cârpit inima atunci când se rupea,
am găzduit iubirea din ea și am resuscitat-o cu atâta grjă.
Þi-am oferit-o pe a mea, intactă și ai împărțit-o în două
lăsând jumătate pentru vremuri de restriște.
N-ai știut atunci, cum nu știi nici acum
că iubirea e întreagă sau deloc.