De cate ori am fost intr-o zona "de interes public" gen targ de carte, de daruri, o intersectie mare in bucuresti, sau... de ce nu? tocmai pasajul de la universitatii? Locul unde subteranul se intalneste cu traficul greu. Unde soferii de 336 (cei care circula pe ruta asta imi vor da dreptate) se comporta de parca ar transporta lemne, unde lumea se buluceste sa intre in magazine mai mult ca sa se holbeze si sa se mire de preturile "acceptabile" si "accesibile" pentru "nenorocitii aia de parlamentari"! Locul pe unde se plimba jandarmii in masini luxoase cu luminite tipatoare "Ordine Publica", trecand printre aurolaci si disparand din vedere cand se iau la bataie doi tipi plini de tatuaje si bucati de metal infipte in... In fine, locul pe unde trec *EU* cand vreu sa ajung la scoala.
Oricand, in orice moment si nu in ultimult rand TOT TIMPUL gasesti pe vreunul care sa-ti intinda o bucatica de hartie pe care, in general, scriu chestii care nu te intereseaza. Nu pot sa sufar acest lucru. Un pom sufera ca eu sa-i arunc esenta amestecata cu apa la cosul de gunoi doar fiinda asa i s-a nazarit unuia sa-si faca publicitate.
Cu toate acestea nu refuz niciodata o asemenea hartiuta, ba chiar cateodata mai iau una in plus. (zambesc, in caz ca nu ti-ai dat seama cititorule!)
Niciodata nu mi-au placut hartiutele, desi le-am luat de fiecare data. De! Speranta moare ultima. Pana intr-o zi. *Acea* zi, dupa cum ai auzi intr-un film de mana a doua.
Eram in pasajul de la universitatii. Un barbat tanar, cu doua capete mai inalt ca mine imi intinde o foicica. Eu intind mana. Tinem fiecare de un colt. Pana sa-mi dau seama ca nu era gratis, tipu' incepe sa-mi turuie si sa-mi toarne si pana sa-mi dau seama totul se termina. O secunda de sunet continuu si intelesesem tot: cum ca nu erau gratis cartonasele, ci costa 10 mii, cum ca erau pentru un fond de copii care n-aveau ce manca (iar noi stateam langa un MCDonald's...) cum ca trebuia sa consider costul mai mult o donatie si daca as vrea, sa dau banii si sa las hartia la el (deja vazusem foicica: era o poza superba a unei zambile, poza luata de aproape)
Eu eram stupefiat, nu cred ca intelegeti, dar nu mai intalnisem un asemenea vorbitor si ca sa scap de tacerea stanjenitoare ce s-ar fi lasat, am ras. Am ras tinandu-ma burta, in hohote de se uita lumea inspre mine sperand sa gaseasca o scena pe care ar fi inteles-o, o scena gen "om cazut in fund" sau "doua persoane carora li s-au innodat accidental sireturile in timp ce mergeau una langa cealalta". Cu ultima rasuflare si cu o lacrima in ochi de la ras reusesc sa scot un "Dar sunt lefter!"
Tipul pare putin dezamagit si-mi spune "Mai lefter decat prevede legea, nu?"
Istet om. Desteapta vorba. Interesanta situatie. Pacat ca n-am invatat mai mult decat expresia aceea din acea situatie. Daca as fi intelept, as avea tot timpul 10 mii la mine. Daca as fi si mai intelept, n-as lua hartiute de la necunoscuti. Daca as fi *cu adevarat* intelept, nu mi-as mai pierde timpul scriind acestea, ci as face ceva sa-i ajut pe "sarmanii" "rromi" care nu vor sa se ajute singuri. De! Traiasca prostul, ca are Dumnezeu grija de dansul!