Privesc in fumul vietii si incerc sa disting realitatea de vis si durerea de placere. In aceasta lume pervertita fiecare gest al tau poate sa atraga asupra ta mirarea celor din jur,toti se intereseaza de tine dar pe nimeni nu intereseaza soarta ta. Nereusind sa disting nimic in globul de cristal imi indrept privirea asupra sufletului meu. Nu ma mai recunosc... Ceva e schimbat in mine, durerea celorlalti a devenit placerea mea, visul altcuiva il traiesc acum. Ma arunc inspre cer si vreau sa mor. Cine ar plange? De ce m-ar plange si cat de mult? Nu pot sa mor... atunci sunt nemuritor? Vreau sa fiu departe de toti si totusi nu vreau sa fiu singur... Voi fugi, dar nu ma voi ascunde!
Oare durerea mea este placere altcuiva? Oare atunci cand sufar reusesc sa inveselesc pe cineva? Alerg in continuare prin picaturi de ploaie,prin lacrimi amare, dar mai ales prin mine! Si totul pare ca un tipar, totul se repeta! Sunt prizonierul timpului. Ceea ce gandesc acum am mai gandit o data, si alta data poate. Sa incerc sa gandesc altceva... Dar de unde stiu ca nu asta am facut si ultima oara si atunci voi ajunge la acelasi rezultat. Alegerea a fost facut la inceputuri... cand am inceput sa gandesc! Sufletul e prizonierul meu, iar eu sunt prizonierul timpului, deci sufletul nu-mi apartine...