Pustiind stingher, departe de tot ce mi-a fost drag,
Mă văd murind într-o zi mohorât de ploioasă,
Ziua când îmi voi aminti de tot ce mi-a fost drag
De viața mea sumbră mohorât de ploioasă.

Și va fi ziua din noapte, in care voi găsi cel din urmă ciob,
Ultima frunză căzută-ntr-o toamnă amară
Sub dulceața ultimei raze-a amurgului lin,
În parcul de roze pe banca de crin.

Și-oi vrea să cânt acele vremuri de putere,
Da' prea-i târziu și glasu-mi răgușit,
Cerșind chitării glasul acordat,
Se stinge-n ultimul pahar de fiere.

Voi fi sperând atunci în slova scrisă,
Și căutând zadarnic tocul meu și foaia,
M-oi așeza să mor în sfeșnicul cel ruginit,
Eu, lumânarea fără testament sfârșit.