După trecerea în revistă a candidaților, care trebuiau exterminați in două zile ( într-o zi nu se putea, pentru că erau peste cinci sute de suflete ), șeful comisiei de examinare, domnul Petroleu Lămpuță concluzionă că ar avea nevoie de cinsprezece candidați din rezervele lui de petrol, pe care-i aducea acolo și îi punea să joace formal, iar vreo cinci, printre care și cel cu numărul 36, care îi amintea de vîrsta prințesei Diana, pe care o împlinise chiar înainte de a deceda, deci pe cel cu numărul 36 să-l declare cîștigător. Talentat sau netalentat, numărul avea o valoare magică în mintea domnului Petroleu, care era înebunit după loto, toto, moto, ruleta, cursele de cai și alte drăcovenii misterioase, ale împărăției minunatelor jocuri de noroc.Domnul Petroleu Lămpuță ar fi admis cu plăcere mai mulți candidați, dar nu putea să facă asta pentru că nu știa să le arate ce să facă pe scenă. Avea acolo, un model două, se mai uita pe la americani, pe la ruși, mai învăța ceva de la francezi, ba chiar de la români, printr-un studiu amănunțit asupra filmelor romaniști și găsea simpatici actori precum Dem Rădulescu, Mișu Fotino, Mitică Popescu, Amza Pelea, de la care învăța prin studiul mimicii pe ecran. Nu învăța de dragul studenților ci de dragul său, pentru aparițiile sale ca actor. Odată, un star american, care juca mereu în roluri de gangster, l-a amenințat, că, dacă îl mai copiază, îl dă în judecată. Acest "gangster" jucase de multe ori lîngă Silvester Stalone și lîngă cîntăreața Cher, și, deși un ciupitor de roluri proaste, se credea mai ajuns decît Petroleu Lămpuță.
Ce să-i mai înveți pe alții, dacă tu însuți te pregătești temeinic și furi ore de actorie de la alții?
Dacă, doamne ferește ar admite candidați perspicace, inteligenți, care i-ar pretinde să-i învețe după metoda sa, ce le-ar răspunde? Nu, e mai bine cu cunoscuți, cu băieți șu cu fete de gașcă, pe care îi punea să joace, fără să-și facă complexe, schimbîndu-le doar măștile..
Aveau o grămadă destul de mare de candidați, camerele de filmat , microfoanele, totul stătea la dispoziție, pentru cinema iubit și teatru adorat. Fețe noi, dar parcă și alea ale vechilor modele erau mai interesante, pentur că erau adînci, aveau cute de expresie. Da, e bine să ții modele în umbră, la cheremul tău, pe care să le folosești doar tu. Așa gîndea bravul Petroleu, privindu-se într-o oglindă venețiană, de pe peretele din mijloc al sălii, pe care era atîrnat și un tablou cu unul dintre caii preferați ai răposatului împărat austriac Franz Josef.
La capitolul, muzică, domnul Petroleu tăcea mîlc.
Starul flamenco, Gruber lipsea, pentru că avea niște treburi prin Germania, pe la niște agenții de impresariat, afișîndu-și pozele între Roberto Blanco și Ferenczi Clarissa, o cîntăreață nebună, după cum auzise domnul Petroleu , care voia să primească neapărat un oscior de ros, în ciuda oprelilor înscenate de domnii Hackl și Spörck.
Domnul Spörk o ura, pentru că îi băga concurență în muzica de operă, domnia sa apărînd de multe ori ca tenor castrat sau ca primadona castrată.
Ce căuta Gruber tot la agenția aia de relicve nimieni nu înțelegea, dar faptul era consumat, individul dispăruse de două luni și în ciuda telegramelor disperate ale rectorului Haschischka ( nume specific pentru drogurile sud americane ), nu voia să vină la examen și gata.
Domnul Roessler luă marea răspundere de a conduce ședințele muzicale cu candidații din etapa a doua pentru că știa să cînte la chitară melodia "Arbeit"( Munca ). Această piesă era cîntată de fapt de colegul său Einbrodt, adică Ostbahn Kurti, acompaniat la tobe de domnul Sami Molco(Lăptaru), care nu era rus la origine dar voia să se simtă uneori Valdimir Malakhov, un balerin rus. Domnul Roessler cunoștea și cîteva chei muzicale și ceva note...parcă-l auzeai:
-Băi Lăptică, dă-mi un A.
Cînd se îmbăta, uita notele și se lăuda că a inventat o cheie nouă muzicală, adică cheia franceză, cu care putea deșuruba toate sonatele lui Beethoven pentru pian.
Cunoștea atunci numai note cifrate, fără portativ, pe care le numea, note de plată la "Cerbul cartierului", la " Georgina", la " Tae-Pan" , care erau întradevăr note de plată. În acea zi, nu se gîndea la cheia franceză, pentru că auria ei revelație apărea de la al cincelea cognac sau de la a șaprea votcă. Atunci, inventatorul acestei chei muzicale, compunea o muzică a sferelor, zbîrnîind și sforăind pe nas concertul numărul cinci pentru pian de Beethoven, și deraind ca un motor de mașină, la schimbarea vitezelor.
Odată, un coleg mai afumat decît el l-a întrebat dacă este cu mașina iar el i-a răspuns că nu mai are decît niște părți disparate din ea , dintre care numai cauciucurile, roțile și portbagajul mai sînt întregi, în rest a deșurubat totul pe muzică, cu cheia franceză.
Așa cum era de așteptat, s-au descurcat de minune la examen, sînt toți ușurați și au plecat la una mică.
Spre seară, domnul Petroleu , la costum, explica tacticos la grădina de vară la o bere colegilor:
-Băi, dacă tragi 2 și din el faci patru, mai adaugi încă 24 și atunci în împarți la trei. Acest număr nou aduce noroc.
Roessler, amețit, ține prelegeri muzicale despre legătura estetică ditnre muzica lui Bach și piesele lui Cocteau, care s-ar putea juca pe scenă, pe un fond verde, lîngă o mașină decapotabilă, în care, în loc de șofer, să fie pusă o cheie uriașă franceză, iar pe scaunul de alături să fie pus caietul lui Bach pentru clavecinul bine temperat.
Au plecat acasă spre dimineață din restaurantul din Schönbrünn. Taxiurile galbene și albastre așteptau la scară iar ei, deși nu se grăbeau, erau cam obosiți după atîta muncă.