Îți scriu aceste rânduri poate că într-un moment de furie. Dar vreau să mă descarc, să-mi ușurez sufletul și mintea de o povară. Nu știu de ce, dar am impresia că-n ultima vreme mă respingi. Am impresia că ceva nu este în regulă cu noi doi. Ești foarte rece și foarte distant și atitudinea ta mă întristează. Nu numai o dată m-am abținut să nu țip pentru a-ți atrage atenția. Se pare că mai tare preferai compania integramelor sau să-ți coordonezi gândurile decât să-mi vorbești. Mă doare când văd că pentru altceva îți găsești timp și pentru mine din ce în ce mai puțin. Când ești cu mine, deși ești foarte aproape, te simt de parcă ai fi la mii de kilometri depărtare.
Nu puține au fost momentele când am vrut să mă ții măcar în brațe, dar nu-ndrăzneam să-ți spun de teamă să nu mă respingi. Nu vreau marea cu sarea, nu vreau să-mi spui fel și fel de lucruri neadevărate... Vreau doar puțină afecțiune, puțină tandrețe. Nu vreau să mă mai simt ca o străină lângă tine. Nu-mi trebuiesc îmbrățisări și sărutări înflăcărate, ci doar un semn că-ți pasă de mine și că ocup în viața ta cât de cât un locușor. Nu vreau să pară că mă plâng, dar nu mai este mult până când voi pleca și voi visa la tine și la îmbrățișările tale, așteptându-te. Dar parcă am prea multe la care să visez?
Să nu excludem însă și varianta unui alt motiv, în afară de locul de muncă, care te-ar putea face să ai această atitudine față de mine. Simt totuși că ceva există, dar nu știu ce anume. Aș vrea să-ți mai scriu si altele dar presimt că ți după aceste rânduri ai de făcut niște comentarii, așa că mai bine mă abțin.
N-o lua ca pe un reproș, căci nu este. Ia-o mai degrabă ca pe un sfat.


Merci pentru înțelegere.