Soarele-mi alearga in noapte, cu razele in vant. Isi ascunde bratele nesfarsite in luminile tacute ale orasului. Am ars prapastia tacerii intr-un ceas sfarsit de iubire. Gandul meu, avalansa de himere, adie pe aripi de foc spre tine. E doar un intuneric de argint care-si intinde mainile spre cerul pe care arde luna. De trandafirii uitati in aducerile-aminte, m-agat, plina de speranta. De ce nu-mi intinzi mana, suflete? Trupul timpului a ramas inchis in cuvintele tale. Minutul tau mi-ar umple clipa. Doar acum. Intinde-mi mana incet, absent, desprinde-te de prezent. Saruta-mi umbra, de atingerea-i tortura... Soarele meu hoinareste la brat cu lumina, in tacere. Iarta-ma. Am rastignit orele pentru a mi te aduce mai apropape. Gandul meu se afunda in iubire. Da-mi mana acum. Plange-mi in palme, daca ti-e vrerea, ciopleste-mi un sarut de nea. E un timp doar al nostru, in care totul este fara sfarsit. E doar o noapte de argint in care mainile ni se ingemaneaza. Mi-e dor de cuvinte.