Plouă . E rece ... și e bine . Sunt ud - nici nu vreau să mă usuc . Când natura se afirmă , omul trebuie să tacă . Singurul prieten în acest moment ești tu . Iar tu nu ești acasă .

Plouă . Plouă peste noi cu mult întuneric . Noi , cei care nu sperăm decât lumina . Povestea noastră este ca un basm cu multe încercări - și nici nu știm dacă noi suntem eroii .

Ironic în ființa umană este că posedăm ceva care poate rezolva orice , și chiar le rezolvă , dar care ne lasă mintea să rătăcească beată de întrebări și iluzii . Și noi ne mâncăm propria coadă încetul cu încetul , în timp ce viața merge înainte .

Totul contează . De aceea poate nu m-am întâlnit des cu mine . Mereu eram cu câte cineva , care-mi semăna însă prea vag . Mereu am dat peste ziduri și uși închise și n-am reușit să intru la nimeni . Încă mai bat , dar nu pot desluși decât chipuri înfricoșate privindu-mă de după perdele .

Pentru mine este prea puțin .