Într-o zi, am stat de vorbă cu un înger. S-a întâmplat așa, firesc, de parcă întreaga mea existență s-ar fi petrecut și derulat la braț cu el.
Era un început de iarnă, o iarnă târzie, monotonă, lipsită de acel alb...
Da, exact acela pe care ți-l amintești și tu, un alb curat, catifelat, ca rochia unei mirese virgine.
Și atunci l-am întâlnit...eram plictisită, scârbită de atitudinea celor din jur, de comportamentul lor prea imatur într-o lume maturizată prematur de nevoie...Mă plimbam, ca orice student amenințat de examene, prin parcul bătrân și tocit de la atâta umblătură păgână...
În sfârșit, dacă acest lucru vă este nesemnificativ atunci vă întreb: ce căuta un înger într-un loc atât de “lumesc”[teluric]?
E foarte simplu și e teribil de tragic și parcă motivul nici nu trebuie pronunțat...nu vreau să mă audă, însă vă voi mărturisi doar dacă îmi promiteți confidențialitate și bineînteles dacă nu veți profana
informația...
Acest înger de care m-am lovit accidental este unul trist, cu aripele zdrobite, cu încrederea zdruncinată...dezamăgit de oameni...și mai tragic e că nu îi poate ignora, îi iubește prea mult cu toate că nu merită. Întotdeauna îi ajută și nu primește nici o recompensă...dar nici nu vrea asta! Lui îi ajunge o vorbă blândă, un gând bun, nu ghionturi, nu nerecunoștință, nu dorința de a primi mai mult fără să valorifice ceea ce au...
Și cu toate astea trăiește printre noi, îndură aceeași viață mizerabilă și gri, în loc să stea acolo unde e cald și unde e fericire deplină [fericirea de care vorbesc este cea de la început, de la origini, când lumea era perfectă pentru că așa trebuia să fie și nici o minte strălucită nu ar fi putut-o, sau nu ar putea-o crea la fel; poate că în acel spațiu vom ajunge și noi cândva și acolo vom îndura și noi această apăsătoare[?] fericire].
Și stând față în față cu el, am realizat că o parte din suferința lui e pricinuita și de ignoranța mea și cu toate astea nu mă pot revanșa, nu mă pot căi...
Poate că dacă aș vrea cu adevărat l-aș ajuta dând mai departe, ajutând[sprijinind] pe cineva care mi-a făcut bine. Însă acest lucru e cu neputință de realizat pentru că nimeni nu mi-a întins o mână și nu mi-a fost alături când aveam cea mai mare nevoie și când nu îndrăzneam să mai trec pragul casei alor mei...
Și astfel m-am trezit stând de vorbă cu o entitate spirituală (dacă asta este o formulare permisă). Mi-a povestit atâtea lucruri încât simțeam cum în capul meu se acumulau informații și neliniști, bucurii și tragice
experiențe...Oricum ceea ce am trăit m-a zdruncinat îngrozitor pentru că în acest moment nu pot reproduce nimic. Doar că experiența îmi aduce aminte de o oră de religie din liceu (mă simt acum ca PREDA, cu a sa oră de istorie) când profesorul ne dădea [oferea] drept exemple niște situații în care sufletul călătorea, în timp ce trupul era în moarte clinică.
Nu găsesc cuvinte potrivite, nu le pot pronunța, articula, pentru a descrie starea de contemplație în care m-a adus (de unde și legatura cu acele experiențe pe care un profesor talentat le dezvaluia cu incredibilă tandrețe).
Pot spune că în acest timp nu am simțit frigul străbătându-mi paltonul, nu mi-au curs lacrimi din cauza vântului, nu mi s-au uscat buzele și nici nu mi-am simțit răsuflarea grea...iar îngerul, foarte abătut, schița din când în când câte o grimasă de parcă ceva, înăuntrul lui, simțea că mă atinge și mă transformă...
Ne-am desparțit brusc, la fel de firesc cum ne-am întâlnit. Însă înainte de acest moment am avut un gând nebun pe care lașitatea și nesiguranța m-au făcut să-l înlătur.
Am vrut să–l simt aproape de mine, să îl sărut măcar o dată, să-i simt paloarea feței și să-i gust buzele roșii, ispititoare ca fructul oprit. CE GÂND PROFAN!
Acasa în camera de cămin m-a izbit o dezordine pământească, mi se părea că totul e murdar, că nu–mi găsesc locul. Mi-am luat o pernă și am ieșit pe holul
studențesc, luminat de un bec la fel de studențesc și m-am asezat pe pardoseala cu iz studențesc...mi-am aprins o țigară și am stat așa dezorientată de parcă trecusem printr-o beție zdravănă și câteva nopți nedormite. M-am ridicat ÎNTR-UN SFÂRȘIT și m-am refugiat între pernele de pe patul de fier acoperit de o saltea zdrențuroasă și de un așternut brodat și mototolit.