Din ieri…

Veneam pe un drum presărat cu amintiri.. paseam si priveam. Priveam o balta de culori aruncate aievea asupra capului meu…Nu vedeam nici o sclipire, nici măcar o umbra.. totul era gol, pustiu si hâd…
As fi vrut sa scap, sa zbor. Dar n-am putut – era prea tarziu. Răceala intrase deja in mine si mă învăluia din toate partile. Fiori reci si razleti isi infingeau telurile in al meu suflet..Suflet pierdut..il gasisem candva dar l-am pierdut din nou si nici macar nu am apucat sa imi dau seama..e prea tarziu! As vrea sa lupt,dar nu mai am putere.as vrea sa plang dar nu mai am lacrimi.As vrea sa rad dar sufletul nu-mi cere!As vrea sa am o iza de speranta…dar nu mai e..s-a nariut..asa..deodata…

Stau si scriu acum..arunc cuvinte fara rost..dar chiar si asa asta ma face sa-mi adun cenusa si sa o remodelez ..si simt cum reactionez!..Dar..la ce bun?..la ce folos?..cand stiu ca tot aici am sa ajung?
Lacrimi lucesc..adancul ma mistuie..sagalnic..lut!